La vreo 30 km de Brăila, pe DN 22, îţi iese în cale comuna cu cea mai frumoasă poveste, Movila Miresii. O localitate cu oameni simpli şi politicoşi care de cum te văd îţi dau bineţe. Chiar la intrare în comună, în partea stângă, pe peretele unei clădiri, un mozaic, impresionant de frumos, reprezentând chipul unei mirese cu privirea pierdută, îţi încântă privirea şi te întrebi, inevitabil: „oare de aici începe istoria acestei comune?”.

Legenda spune că într-o iarnă grea, pe drumul dintre târlele Huieni şi Scorţaru treceau multe sănii cu nuntaşii care trebuiau să ajungă la casa mirelui.

Zăpada acoperise drumurile şi totul părea pustiu. Nuntaşilor le era greu să se orienteze deoarece totul devenise o întindere imensă de alb.

Chiar şi aşa, oamenii se distrau, preferând să nu se gândească la ce e mai rău. Doar era nuntă, nu înmormântare! Bărbaţii se chercheliseră şi cântau ca şi cum ar fi făcut în ciuda viscolului care urla cu furie. Dar, viorile lăutarilor şi chiuitul femeilor nu reuşeau să acopere zgomotul înfiorător al crivăţului care parcă zguduia pământul.

În acest infern, în galopul dezlănţuit al cailor speriaţi de hărmălaia din jur, la un hop, mireasa a fost aruncată din sanie chiar lângă o movilă.

Nuntaşii, gălăgioşi şi înfofoliţi în cojoace, n-au observat lipsa miresei, astfel că şi-au continuat drumul. Fata a strigat, dar nimeni nu a auzit-o. A început să plângă la gândul că va cădea în colţii înfometaţi ai lupilor.

Legenda mai spune că în apropierea movilei se afla o stână ai cărei câini au simţit prezenţă străină. Lătratul lor a atras atenţia ciobanilor şi, nu mică le-a fost mirarea când au găsit mireasa, o frumuseţe de fată! Fiul ciobanului, un tânăr chipeş, s-a îndrăgostit pe loc de ea.

Fata a uitat repede de cel cu care urma să se căsătorească. Tânărul ciobănaş avea ochii atât de pl