Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate delicatesele pentru masa de Paşte, la „Târgul cu Bunătăţi“ de la Sinaia

Publicat in Adevarul, marți 30 aprilie 2013 ·

Între 1 şi 3 mai, „Târgul cu Bunătăţi“ din Sinaia vă aduce delicatese româneşti şi internaţionale pentru masa de Paşte, perfecte pentru a nu mai pierde timpul în bucătărie

Puteţi împuşca doi iepuri dintr-o lovitură, dacă decideţi să vă petreceţi mini-vacanţa de 1 mai pe Valea Prahovei. Marea Neagră e departe de noi şi apa e rece, aşa că de ce să nu optaţi pentru aerul curat de munte si de vremea bună anunţată de meteorologi? Pe lângă plimbările in Parcul Regal sau până la Stâna Regală, puteţi vizita şi Casinoul Sinaia, care de curând a intrat pe lista traseului turistic, dar şi expoziţia permanentă de trenuleţe şi machete deschisă la Gara Regală, o încantare pentru copii şi pentru părinţi.

De asemenea, puteţi vizita Castelul Peleş, capodopera regelui Carol I, Mănăstirea Sinaia, puteţi face drumeţii pe munte, pentru că o vacanţă reuşită este o vacanţă încărcată de activităţi frumoase. Iar după plimbare, e musai să vă opriţi pe „Târgul cu Bunătăţi“, pentru că vi s-au pregătit mai multe surprize ca oricând!

Special pentru masa de Paşte, aducem din Rupea, de la Braşov, drob de miel şi coaste umplute cu drob de miel, dar şi specialităţi din curcan şi răcituri de cocoş de la Botoşani. Brânzeturile sunt, din nou, la loc de cinste: urdă cu mărar, caşcavea, caşcaval, brânză de burduf de la Bran şi brânză de burduf cu chimen, cu ardei, cu busuioc, telemea de la Fundata sau brânză olandeză. Iar pentru cei care îşi doresc şi delicatese italiene, venim şi de data aceasta cu tradiţionalul prosciuto de Parma, cu anghinarea murată şi cu dulciurile siciliene.

Pentru voie bună, puteţi cumpăra palincă de Bihor, vin şi ţuică de Jariştea, pentru copii vor fi suc de mere de la Voineşti şi siropuri naturale de fructe de la Poiana Fermecată, iar pentru nostalgici bragă rece, aşa cum se facea pe vremuri. Nu lipsesc nici legumele de sezon sau conservele de zacuscă sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°