Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD nu mai dă mici şi bere de 1 mai

Publicat in Flacara Iasului, marți 30 aprilie 2013 ·

Preşedintele filialei municipale a PSD Iaşi, Mihai Chirica, a organizat ieri prima conferinţă de presă după ce a fost ales în această funcţie, pe 23 martie. În cadrul acestei conferinţe Chirica şi-a prezentat echipa cu care va lucra pe partea de comunicare. De asemenea, preşedintele PSD Iaşi a mai spus că organizaţia municipală nu va organiza nici un eveniment pe 1 mai, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi.

La nivelul organizaţiei de partid, atât centrale cât şi municipale, s-a luat decizia ca manifestările de Ziua Muncii să nu urmeze tiparul ediţiilor anterioare. Astfel, începând de astăzi, social-democraţii ieşeni vor lua parte la acţiuni religioase şi caritabile, în cinstea sărbătorilor pascale.

„Suntem în Săptămâna Patimilor. Toţi creştinii ortodocşi aşteaptă cu nerăbdare să prindă Paştele în linişte şi din acest motiv, pe 1 mai, nu vom organiza manifestări de tipul celor care se făceau în anii precedenţi, cu mici, cu bere, cu muzică, cu dansuri ş.a. Rămânem în forma de respect pe care trebuie să o dăm sărbătorilor pascale“, a declarat Mihai Chirica.

În această idee, pe durata săptămânii, PSD Iaşi va organiza o serie de manifestări religioase. Astfel, organizaţia de tineret, pe 30 aprilie, ora 19.00, va susţine la Casa de Cultură „Mihail Ursachi“ o dezbatere pe tema relaţiei dintre tineri şi biserică, iar organizaţia de femei, tot pe 30 aprilie, va dona bunuri şi alimente către 40 de familii nevoiaşe, la sediul PSD.

Chirica a mai precizat că pe 1 mai şi social-democraţii ieşeni vor fi prezenţi la Ciric pentru a lua parte la inaugurarea zonei de agrement de acolo. Va fi o inaugurare tehnică, ce va consta în tăierea panglicii şi vizitarea obiectivelor din cadrul complexului Ciric.

Spre sfârşitul conferinţei de ieri, preşedintele PSD Iaşi a menţionat şi că organizaţia pe care a preluat-o în urmă cu câteva săptămâni a ajuns la 54 de fil

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 28 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°