Se împlinesc în 2013, 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional \\\\\\\"Nicolae Bălcescu\\\\\\\", prilej pentru noi să evocăm o parte dintre personalităţile care au studiat aici şi au contribuit la dezvoltarea culturii naţionale. Astăzi, Dumitru Panaitescu - Perpessicius.

Dintre toţi criticii literari de primă mărime, de la Maiorescu încoace, Perpessicius este singurul căruia i se potriveşte acest apelativ cu rezonanţă voievodală. În 1944, aşeza în fruntea volumului \\\\\\\"Jurnal de lector\\\\\\\" un eseu despre urbea natală cu un titlu cu semnificaţii adânci: \\\\\\\"o schelă porto-franco\\\\\\\", evocând miracolul Brăilei în pragul veacului al XX-lea. Dar această formulă poate fi o metaforă care rezumă exemplar propriul destin. El însuşi, repetând în spirit destinul Brăilei, a fost o schelă porto-franco a literaturii române, singura, după câte ştiu. A stat toată viaţa \\\\\\\"în tinda unei registraturi\\\\\\\" şi a comentat în foiletoane critice cărţile proaspăt ieşite de sub tipar. Nimic mai mult, dar nici mai puţin.

Dintre criticii noştri, Perpessicius este singurul care descinde din neamuri de la miazăzi. Tatăl său venise de tânăr, din Ianina, orăşel din nordul Greciei, la Brăila în port, ca dragoman, adică traducător din greacă şi turcă. Mama, de neam din ţinutul Putnei, aducea în familie firea moldavă, adesea atât de roditoare pentru artişti. Nu pretindem că explicăm destinul omului prin acest mic şi sumar excurs genealogic, dar acum, când ştim totul sau aproape totul despre omul Perpessicius deplin exprimat în operă, putem să spunem că rădăcinile orientale, sudice au dat un anumit timbru vocii criticului. Melancolia, care trebuie să fie din rădăcinile moldave, a dat iniţial chemarea poeziei, mai apoi s-a metamorfozat şi s-a resorbit în textele foiletonistului.

În cultura nimic nu e inutil El admiră mai mult ambiguitatea şi suges