Ziua Internaţională a Muncii era sărbătorită înainte de 1989, atât de oamenii din judeţ, cât şi din municipiu. Nu exista angajat care să nu fie prezent pe străzi, la defilare în ziua de 1 Mai.
Cei din judeţ erau aduşi în municipiu cu autobuzele pentru a participa la defilarea care avea loc pe traseul Gară-Teatru.
„Eu locuiam într-o comună din judeţ şi eram adus alături de către alte persoane la defilare. După ce stăteam ore întregi în stradă mergeam să bem o bere şi să mâncăm mici. Uneori ne erau plătite de către directorii unde lucram. Dar de multe ori le plăteam noi, deoarece preţul era destul de redus. Era ziua când de fapt îl preamăream pe cel mai iubit fiu al poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Îmi aduc aminte că erau şi caruri alegorice”, spune Vasile Lungu.
Mai marii judeţului stăteau pe o scenă special amenajată şi priveau cum zecile de mii de oameni treceau prin faţa lor cântând şi scandând lozinci. Oamenii îşi amintesc că defilările erau pregătite în Arad cu câteva săptămâni înainte.
„Ne bucuram de această zi, deoarece ne întâlneam cu multă lume, ne îmbrăcam frumos. Partea rea era că trebuia să purtăm pancarte pe care erau însemnate numele conducătorilor: Elena şi Ceauşescu. Făceam repetiţii la instituţii cu câteva săptămâni înainte. Marile întreprinderi din Arad prezentau care în stil alegoric, cu toate graficele purtate la loc de cinste prin faţa prim-secretarului judeţului. Cum ar fi Aron Pavel”, spune Lucreţia Bota, fostă contabilă.
La defilări trebuiau să se prezinte oameni de toate vârstele. De la şoimii patriei până la muncitorii fabricilor. Şoimii şi pionierii cântau: „Clipă, stai, opreşte-ţi zborul!/ Se prăvale compresorul“ sau „Dă-mi, tăticule, şi mie,/ O lopată şi-o mistrie/ Să mă duc pe şantier,/ Să mă fac brigadier“. Cel mai la modă era însă cântecul 1 Mai Muncitoresc, pe muzica lui Ciprian Porumbescu: „Rîde ia
