Corul „Ciprian Porumbescu” al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” a făcut cinste liceului pe care l-a reprezentat la etapa naţională a Olimpiadei de Muzică Corală, competiţie care a avut loc în data de 26 aprilie, la Focşani. Corul, alcătuit din 40 de eleve ale colegiului din clasele IX-XII, s-a clasat pe prima poziţie a concursului, la categoria licee teoretice, secţiune în cadrul căreia s-au calificat şase unităţi şcolare din întreaga ţară.
Corul îndrumat de preotul prof. Lucian Tablan Popescu a stârnit admiraţia membrilor juriului, dar şi a spectatorilor, prin interpretarea a cinci melodii corale. Cele 40 de eleve au interpretat cinci piese corale, printre care „Traviata” de Verdi, piesa religioasă „Ridica-voi ochii mei la ceruri”, „Cântec de leagăn” de Brahms şi „La oglindă”, pe versuri de George Coşbuc, solo Valentina Tablan Popescu.
Pentru prestaţia lor şi pentru măiestria de care au dat dovadă membrele corului, juriul format din profesori specializaţi în muzica corală a decis să acorde grupului sucevean 97 de puncte, din cele 100 posibile, recompensându-l cu premiul I.
Potrivit lui Lucian Tablan Popescu, „muzica nu este studiată ca disciplină şcolară de elevele corului, prin urmare premiul obţinut este cu atât mai important pentru noi. De apreciat este dorinţa lor de a face muzică şi dragostea cu care membrele corului se implică, studiază şi vin la repetiţii”. Acesta a mai menţionat că pentru a participa la olimpiadă au fost ajutaţi de preotul prof. Gheorghe Brădăţan, Asociaţia Culturală „Creştinii Bucovinei” şi prof. Valentina Tablan Popescu.
Olimpiada Naţională de Muzică Corală a avut trei categorii, respectiv licee de artă (patru echipe calificate, printre care şi corul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava), seminarii teologice (cinci coruri calificate) şi licee teoretice.
Distincţii obţinute şi în ca