(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 83, aprilie 2013) Găseşte un loc liber, se aşază precipitat. Urmează staţia Piaţa Victoriei. În dreapta, un domn cu greutate, în stînga, o doamnă cu sacoşe. Îşi trage grăbit rucsacul la piept şi, cu gesturi febrile, scotoceşte un timp prin buzunarele genţii. Doamna cu sacoşe pufneşte, uşor deranjată, domnul cu greutate priveşte, în continuare, în gol. Scoate o carte dintr-un buzunar. Atingerile în metrou sînt inevitabile, de vreme ce toţi stăm ca nişte sardine. Deschide cartea şi, pentru zece minute, părăseşte conserva.
De ani buni, "cititul în metrou" nu mai e doar un mod de a-ţi trece timpul, a devenit un fenomen undergroud, în toată puterea cuvîntului. Biblioteci digitale, tonomate de cărţi şi din ce în ce mai multe evenimente legate de lectura în metrou. Chiar acum o lună, mai exact pe 1 aprilie, Revista de povestiri a organizat, împreună cu Metrorex-ul, "maratonul de lectură", un mod inedit - spuneau organizatorii - de "a promova lectura", un maraton început pe peronul staţiei Berceni şi încheiat în Pipera. "Cartea de subterană" a devenit aşadar un soi de statement, prin care cititul apare ca opoziţie la inactivitate.
O scurtă anchetă printre cititorii agăţaţi prin metrou mi-a dezvăluit un mini-portret robot al cărţilor citite, alese şi în funcţie de mărime (trebuie să încapă în geantă), dar şi de subiect. "N-aş putea să citesc un tratat de filozofie" - îmi spune Cristina, 19 ani, studentă la ASE - "timp de trei staţii, cît fac de la Crîngaşi la Victoriei." Preferă să-şi ia cărţi "uşor de urmărit", care să nu aibă nici o legătură cu şcoala. "E sfertul de oră în care pot citi ce vreau, fără să mă simt vinovată că irosesc timpul de studiu."
Pe peronul staţiei Piaţa Victoriei, printre călători şi tonomate cu junk-food, au apărut, de cîteva luni, tonomatele de cărţi. Cu titluri amestecate, croite parcă "du
