Regionalizarea trebuie gândită luând în calcul şi o posibilă unire cu Republica Moldova, consideră Partidul Conservator, care îi cere vicepremierul Liviu Dragnea să ţină cont şi de acest lucru.
Având în vedere faptul că în această perioada statul român pregateşte o amplă reformă administrativă, care implică şi regionalizarea necesară pentru o mai bună absorbţie a fondurilor europene, deputatul Ovidiu Raeţchi sugerează ministrului Dezvoltarii Regionale, vicepremierul Liviu Dragnea, să gândească procesul de regionalizare luând în calcul, predictiv, şi eventualitatea unei apropieri accelerate a Moldovei de România.
Criza politică şi economică din Moldova a intrat într-o fază critică, care impune României poziţionari predictive responsabile. După ce a rămas făra premier, Republica Moldova nu mai are nici preşedinte al Parlamentului, Marian Lupu fiind demis cu 76 voturi. În acelaşi timp, Moldova se confruntă şi cu o complexă criză economică, FMI refuzând să acorde ultima tranşă, în valoare de 76 de milioane de dolari, dintr-un credit convenit anterior cu guvernul de la Chişinău, motivul fiind neîndeplinirea tuturor angajamentelor asumate de Moldova.
În contextul acestei crize multiple, vocile care prevăd soluţia unirii cu România, în cadrul Uniunii Europene, ca singură opţiune lucidă iau amploare. Fostul premier moldovean Mircea Druc a afirmat: ‘Inevitabil, Republica Moldova este un stat falimentar, care se va dezmembra. Cele şase judeţe vor reveni la firescul lor, se vor integra în România. Să traiască Uniunea Europeană, sa dea Dumnezeu să existe în continuare, şi atunci, prin România, vom merge către Uniunea Europeană‘.
Tot în acest context se înmulţesc mesajele care susţin o apropiere a Republicii Moldova de România şi Uniunea Europeană. Platforma Civică Acţiunea 2012 – Basarabia Pământ Românesc, ce pledează pentru o apropiere graduală a Republ