Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucuria de a nu fi ajuns cadru didactic...

Publicat in Crai Nou, marți 30 aprilie 2013 ·

După vechiul slogan „Nicio masă fără peşte!” au urmat „Nicio ştire fără Becali!” şi, din păcate, „Niciun ministru al învăţământului fără o idee năstruşnică!”.

Toate au avut şi au o strânsă legătura cu crunta realitate. Cel mai grav este cel din urmă, fiindcă indiferent de cât i-a ţinut mandatul, fiecare individ care şi-a pus poponeaţa în jilţul ministerial la învăţământ a avut câte ceva de schimbat sau completat în sistem. Şi, uite-aşa, totul a devenit o bulibăşeală că nu mai pricep nimic nici cadrele didactice, nici elevii, nici părinţii şi nu ştiu dacă şi ăia care impun măsurile pricep ceva din ce se intenţionează să se facă şi care va fi finalitatea. Ca exemplu, mai nou, profesorii diriginţi din gimnaziu, care probabil nu aveau destule pe cap, vor trebui să susţină ore de profil, o dată pe săptămână, avându-i ca elevi pe... părinţi. Cu care să facă analiza notelor şi pe care să-i înveţe ce să-i înveţe la rându-le pe copii: cum să treacă strada, cum să se spele şi de ce e necesară treaba asta, cum să-i educe sexual şi altele. Tot prin directive ministeriale s-a mai impus o aiureală. Profesorii de profil sunt obligaţi să facă benevol câte două ore de pregătire la limba română şi la matematică pentru elevii de clasa a VIII-a, să întocmească nişte procese-verbale şi tabele, tehnoredactate computerizat, care să conţină numele elevilor şi semnătura acestora cum că s-au prezentat la pregătire. Iar ca să nu se plictisească înregimentaţii în sistemul de învăţământ (fie ei profesori, fie ei elevi), s-a cerut recent şi impunerea a încă două noi tipuri de evaluări de tip test naţional, una în clasa a II-a şi una în clasa a IV-a. Şi mă gândesc cât îmi doream într-o vreme să ajung cadru didactic şi cât de bucuros sunt acum că viaţa m-a dus pe altă cale...

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°