Într-un interviu la Radio România Actualităţi, Dan Radu Ruşanu, viitoarea eminenţă cenuşie a nou-intratei în pâine Autorităţi de Supraveghere Financiară, enumera, miercuri dimineaţă, printre beneficiile concentrării supravegherii pieţelor financiare (nu şi bancare – dar asta e deja altă discuţie) reducerea de personal cu 25-30% („un singur compartiment de contabilitate, de resurse umane etc. – în loc de trei“). Chiar şi premierul insista pe beneficiile salarizării după modelul (şi statele?) BNR, viitorii cerberi ai bursei, asigurărilor şi fondurilor de pensii urmând să încaseze mai puţine zerouri la final de lună.

Contribuabilul ar trebui să chiuie deci de fericire: în vremuri de criză vor fi mai puţine salarii nesimţite şi frustrări în societate. Dar, staţi puţin!, ASF-ul se autofinanţează, deci salariile supraveghetorilor le plătesc chiar cei supravegheaţi, sau clienţii lor, prin taxele impuse (de pildă, CNVM opreşte 0,08% din tranzacţiile de cumpărare de acţiuni). În ce condiţii poate fi vorba deci de credibilitate a actului de control? Cât de vehemenţi pot fi cei ce supraveghează, de pildă, bursa, câtă vreme grosul veniturilor provine de la SIF-uri şi Fondul Proprietatea, cei mai lichizi emitenţi? (vezi orbirea CNVM din trecut în legătură cu voturile în AGA SIF-urilor ale companiilor controlate de acestea sau, mai nou, modificarea legislaţiei pentru a permite FP acordarea de dividende, deşi scăderea activului net sub capitalul social după insolvenţa Hidroelectrica n-ar fi permis-o; asta, ca să nu mă întorc la ’48, la FNI-ul lui Vîntu şi CNVM-ul lui Boboc). Asta mi se pare principala problemă a ASF, şi nu neapărat salariile. Revenind însă la bani, mă întreb: unde se duc sumele astfel economisite după centralizarea supravegherii? Vor fi taxaţi mai puţin supravegheaţii? Mă cam îndoiesc... Se vor vărsa bani la buget? Să fim serioşi! Mai degrabă se vor topi