Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Difuzarea jocurilor de noroc şi a emisiunilor despre viaţa privată la TV, în suspensie la CNA

Publicat in Gandul, marți 30 aprilie 2013 ·

Difuzarea jocurilor de noroc şi a emisiunilor despre viaţa privată continuă să creeze dispute între membrii CNA, trei dintre aceştia - Narcisa Iorga, Forin Gabrea şi Cristina Trepcea - refuzând să dea un nou vot, în şedinţa de marţi a Consiliului, pe acest subiect, invocând votul dat pe 28 martie.

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) figura şi subiectul "discutarea amendamentelor primite la Decizia CNA nr.141/28.03.2013".

Încă din debutul şedinţei de marţi a Consiliului, Florin Gabrea şi Narcisa Iorga, membri ai CNA, au cerut eliminarea discuţiilor asupra respectivelor amendamente de pe ordinea de zi, precizând că cele două articole vizate au fost adoptate cu unanimitate de voturi de membrii CNA, în şedinţa din 28 martie. Potrivit lui Florin Gabrea şi Narcisei Iorga, decizia adoptată atunci a fost modificată de preşedintele CNA, Laura Georgescu, şi a fost trimisă pe 29 martie la Monitorul Oficial, fiind publicată pe 1 aprilie fără cele două articole.

Unul dintre articolele votate de membrii CNA pe 28 martie, dar care nu a mai apărut în Decizia CNA publicată în Monitorul Oficial, prevedea că "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 - 23.00 producţii care prezintă: jocuri de noroc, aşa cum sunt definite în legislaţia specifică".

Un alt articol adoptat de membrii CNA pe 28 martie şi care nu a mai apărut în Decizia CNA publicată în Monitorul Oficial prevedea că: "Programele audiovizuale clasificate «12» sau «15» pot fi difuzate în reluare în intervalul orar 06.00 - 20.00, numai dacă sunt editate pentru a respecta condiţiile de difuzare a programelor accesibile tuturor categoriilor de public sau condiţiile de difuzare a programelor «AP», fiind clasificate ca atare. Emisiunile care exploatează aspecte imorale, indecente din viaţa intimă a unei persoane pot fi difuzate numai in intervalul orar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 23 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 53 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°