Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoală politică pentru tinerii social-democraţi

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 30 aprilie 2013 ·

Aflată vineri, 26 aprilie, în trecere prin Târgu-Mureş, în drum spre Bistriţa unde a doua zi a participat la crosul „Gabriela Szabo”, alături de mai mulţi tineri social-democraţi, Ioana Pop Cazacu, secretar general al Tineretului Social Democrat (TSD) şi totodată membru al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a acordat un interviu publicaţiei noastre în care a vorbit atât despre principalele proiecte personale, cât şi despre cele ale familiei tinerilor social democraţi din România.

Reporter: Cu ce ocazie vă aflaţi în Mureş? E o vizită oficială?

Ioana Pop Cazacu: Nu neaparat oficială, am venit la prieteni în primul rând. În al doilea rând, noi de obicei în momentul în care există alegeri sau alte acţiuni în regiune, ne strângem mai mulţi colegi, în semn de solidaritate şi respect faţă de acea organizaţie şi mergem împreună să participăm, să fim alături de tinerii în care se petrece acel eveniment. La Târgu-Mureş am venit deoarece Călin Buzgău este şi prieten şi coleg şi dorim să schiţăm împreună calendarul alegerilor pentru perioada următoare, să stabilim detaliile pentru organizarea unei şcoli politice unde ne dorim o participare activă atât din partea colegilor cât şi din partea seniorilor.

Rep.: La toamnă vor fi alegeri pentru conducerea TSD. Veţi candida?

I.P.C.: Da, mi-am anunţat oficial candidatura la “Atelierele viitorului” care au avut loc cu ocazia Congresului PSD.

Rep.: Aveţi ocazia, prin intermediul cotidianului nostru, să vă faceţi lobby în rândul tinerilor social-democraţi din Mureş…

I.P.C.: Candidez pentru că am un proiect alături de echipa pe care o reprezint. Nu am un proiect personal, consider că politica este un “sport” de echipă şi, prin urmare, cei care au dorit să vină în echipa cu care voi candida, vrem să demarăm câteva proiecte atât la nivel naţional, dar şi la nivel regional.

Rep.: De ce v

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei. Reclamanţii cer instanţei să oblige Executivul să emită hotărârea de organizare a scrutinului

News.ro acum 52 minute
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Reclama

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 2 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 2 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 2 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 31 minute
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 18 minute
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 6 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°