Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grapini: Studiile de impact pentru forfetar sunt la Ministerul Finanţelor

Publicat in Curierul, marți 30 aprilie 2013 ·

Ministrul delegat pentru IMM-uri şi Turism spune că impozitul forfetar se va aplica din iulie

Impozitul forfetar va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de înfrumuseţare sau spălătorii auto, cuantumul urmând să fie stabilit după discuţii cu patronatele de profil

Ministrul delegat pentru IMM-uri şi Turism, Maria Grapini, a declarat că instituţia pe care o reprezintă a finalizat studiile de impact în ceea ce priveşte aplicarea impozitului forfetar pe care le-a trimis ministrului Finanţelor, urmând ca măsura să se aplice din al doilea semestru. "Studiile de impact (privind impozitul forfetar - n.r.) le-am făcut noi, le-am predat la domnul Chiţoiu (ministrul Finanţelor - n.r.) şi rămâne ca din semestrul doi să fie aplicat acel nou impozit, în funcţie de anumiţi indicatori relevanţi, la hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, baruri, reparaţii auto, pe coduri CAEN. Niciodată nu s-a aplicat decât un impozit general. De aceea este o diferenţă foarte mare faţă de ceea ce s-a aplicat până acum", a spus Grapini după o conferinţă de presă.

Ea a arătat că există diferenţe între potenţialul de a obţine profit în funcţie de domeniul de activitate. "De aceea am insistat foarte mult şi mă bucur că domnul ministru al Finanţelor a acceptat să se facă, şi sper că aşa va ieşi până la urmă Hotărârea de Guvern, să se facă impozitarea în funcţie de domeniul de activitate. Altfel este în reparaţii auto, altfel este în industria hotelieră şi altfel este în alimentaţia publică. Sper ca din semestrul doi să se aplice", a adăugat Grapini.

Ministrul pentru IMM-uri şi Turism a anunţat în ianuarie că impozitul forfetar s-ar putea aplica din semestrul al doilea al acestui an, dacă studiul privind impactul măsurii va fi finalizat în primul trimestru. Impozitul forfetar va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, rest

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 9 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°