Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident si spectaculos, si periculos

Publicat in Monitorul de Vaslui, marți 30 aprilie 2013 ·

Soferul unui autoturism Dacia Logan a fost la un pas de a fi linsat de zeci de oameni din Bârlad dupã ce a pierdut controlul masinii si a acrosat alte douã autovehicule stationate întro parcare. Oamenii din zona IRB care locuiesc în imobilele pentru nefamilisti din nordul orasului au auzit un zgomot infernal, dupã ce o masinã a intrat cu mare vitezã în oras. Soferul a pierdut controlul volanului dupã ce roata din stânga fatã a masinii s-a izbit de o bordurã. Ca urmare, Dacia, în care se aflau douã persoane, a acrosat cu putere douã masini aflate într-o parcare. Panica oamenilor din zonã s-a manifestat în momentul în care multi dintre ei si-au vãzut copiii jucându-se în apropierea locului în care a avut loc impactul. “A venit cu o vitezã foarte mare dispre strand si, când a ajuns aici, a dat cu roata în bordurã. Am încremenit când am vãzut cã se îndreaptã spre copiii nostri, care se jucau dincolo de parcare. Niste inconstienti tinerii de azi aflati la volan!”, ne-a spus o femeie speriatã. La fata locului a ajuns si un echipaj al Politiei Rutiere. În scurt timp, politistul a fost la un pas sã scape lucrurile de sub control. Mai multi pãrinti au rãbufnit si au fost la un pas de a-i scoate cu forta pe cei doi ocupanti ai Loganului din masina Politiei. Oamenii erau nemultumiti cã nici unul din cei doi nu recunostea cã s-a aflat la volan. În cele din urmã, ocupantii Loganului au fost transportati la Politie pentru declaratii. Pagubele în urma tamponãrii sunt de ordinul miilor de lei.

Soferul unui autoturism Dacia Logan a fost la un pas de a fi linsat de zeci de oameni din Bârlad dupã ce a pierdut controlul masinii si a acrosat alte douã autovehicule stationate întro parcare. Oamenii din zona IRB care locuiesc în imobilele pentru nefamilisti din nordul orasului au auzit un zgomot infernal, dupã ce o masinã a intrat cu mare vitezã în oras. Soferul a pierdut control

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 6 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 5 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 3 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 6 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 5 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 5 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

19°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°
mar.

17°/25°