Contul de Twitter al Papei Francisc a depăşit luni şase milioane de abonaţi, 2,7 milioane adăugându-se, în doar 48 de zile de pontificat, celor dinainte, ai precedentului Papă Benedict al XVI-lea, conform unui calcul efectuat de site-ul pentru informaţii religioase Il Sismografo, relatează AFP.
Este vorba despre un nou aflux de abonaţi, reprezentând o creştere medie de 60.000 pe zi.
Pragul de cinci milioane a fost atins la 4 aprilie, după mai puţin de o lună de la alegerea primului Papă argentinian din istorie.
Înainte de această dată, începând de la 12 decembrie, atunci când Benedict al XVI-lea a postat primul mesaj în engleză pe contul @pontifex, 3,3 milioane de persoane din lume au hotărât să-l urmărească pe papa în limbile engleză, spaniolă, italiană, franceză, germană, portugheză, arabă, poloneză şi latină. Contul papei este urmărit din interes sau din simpatie, dar şi pentru a aduce jigniri sau pentru a critica scandalurile din Biserică.
Papa Francisc a postat primul mesaj la 17 martie. Începând de atunci, a postat 27 de mesaje.
Conţinutul mesajelor a rămas foarte religios, cu toate că Francisc prezintă un comportament mai direct şi mai simplu decât Benedict al XVI-lea. De asemenea, el postează uneori mesaje pe Twitter pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de victimele catastrofelor.
Din cauza provenienţei din America Latină şi naţionalităţii argentiniene a Papei, numărul de abonaţi în spaniolă (2,1 milioane) se apropie rapid de cel al abonaţilor în engleză (2,4 milioane). Se constată, de asemenea, o creştere puternică a abonaţilor în limba portugheză (278.000), mai ales că se apropie Zilele Mondiale ale Tineretului, programate în iulie la Rio de Janeiro.
Contul de Twitter al Papei Francisc a depăşit luni şase milioane de abonaţi, 2,7 milioane adăugându-se, în doar 48 de zile de pontificat, celor dinainte, ai pre