Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vreme deosebit de caldă de 1 Mai

Publicat in Brasovul Tau, marți 30 aprilie 2013 ·

Valorile termice prognozate de către specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/ pentru următoarele zile vor depăşi normele climatologice normale ale perioadei, cu peste 30 de grade Celsius pe timpul zilei, şi peste 15 grade Celsius, noaptea. Pe de altă parte, precipitaţiile vor reveni pe arii mai extinse după data de 2 mai, în special în intervalul 6-8 mai, aversele fiind însoţite de descărcări electrice, se precizează în estimarea realizată de către meteorologi şi valabilă în perioada 29 aprilie - 12 mai.

Conform prognozei ANM, în regiunea Transilvaniei, în primele patru zile ale perioadei analizate, valorile termice vor caracteriza o vreme deosebit de caldă, cu temperaturi maxime ce vor atinge, în medie, 28-29 de grade Celsius şi minime ce vor urca spre 12 grade. Ulterior, în intervalul 3-6 mai, o uşoară răcire va conduce la temperaturi maxime cu 3-4 grade mai scăzute, în timp ce minimele se vor menţine relativ constante. După data de 6 mai, scăderea valorilor termice va continua, determinând maxime diurne de 18-19 grade şi minime nocturne de aproximativ 6 grade. Precipitaţiile, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, îşi vor face apariţia pe arii restrânse şi vor fi slabe cantitativ, cu excepţia zilelor de 6 şi 7 mai, când se pot înregistra cantităţi de apă mai mari.

La munte, în prima jumătate a intervalului de prognoză, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 17-20 grade Celsius şi minime nocturne de 8-10 grade. În a doua jumătate a perioadei, regimul termic va scădea, în medie, cu 6 grade, temperatura aerului apropiindu-se de cea climatologic normală pentru data din calendar. Apariţia averselor însoţite de descărcări electrice va fi mai mare după data de 2 mai, îndeosebi în intervalul 5-8 mai.

Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 29 aprilie - 12 mai 2013, are la

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 10 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 25 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 49 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°