Miniştrii francezi trec peste autoritatea superiorilor lor şi îl atacă pe cancelarul german Angela Merkel, ea fiind în ochii lor ultimul apărător al austerităţii europene, noul premier al Italiei s-a grăbit să spună că tăierile bugetare „nu mai sunt suficiente“, iar premierul spaniol a abandonat unilateral ţintele de deficit bugetar şi a exclus noi tăieri.
Europa pare să fie martora unei ofensive antiausteritate fără precedent pornită din Sud şi întemeiată pe costurile sociale prea mari şi pe dovezile că reducerile bugetare nu au efectele scontate. Însă terenul pe care se duce ofensiva a fost nivelat de o promisiune a Băncii Centrale Europene, instituţie la finanţarea căreia Germania contribuie cel mai mult. Cum va reacţiona Berlinul?
După apelul la ordine făcut de premierul francez Jean-Marc Ayrault în urma unui text de o virulenţă rară al Partidului Socialist contra cancelarului Merkel, ministrul consumului Benoit Hamon a declarat că „trebuie terminat cu politicile de austeritate în Europa“, iar Merkel este una dintre puţinele persoane care încă mai cred că austeritatea funcţionează.
„Este timpul să terminăm cu austeritatea în Europa. Doar Merkel, susţinută de câteva ţări din Nord, crede că austeritatea funcţionează“, a afirmat Hamon într-un interviu acordat publicaţiei britanice The Observer. El a explicat că Germania este singura economie care rezistă, şi chiar se opune, demersurilor antiausteritate, scrie La Tribune.
Declaraţiile vin după ce Partidul Socialist l-a adus pe preşedintele François Hollande în conflict cu Merkel printr-un text care-l acuză pe cancelar de „intransigenţă egoistă“ din cauza insistenţei acesteia pe austeritate.
Merkel ar fi „cancelarul austerităţii“ care nu are altceva în minte decât protejarea contribuabililor germani, balanţa comercială a Germaniei şi succesul în alegeri“. Textul „s-a scurs“ î