Jurnalul lui Oleg Radioaktiviev (locuitor unic al Cernobîlului)

26 aprilie 2013

Dragă jurnalule, multă lume spune că ar fi trebuit să părăsesc Cernobîlul acum 27 de ani, imediat după accident, dar tocmai pusesem mașina de spălat pe programul ăla cel mai lung, cu stoarcere și călcare. Nu poți să tratezi mașina de spălat ca pe o jucărie, să o pornești și să o oprești cînd ai tu chef, doar pentru că afară a explodat un reactor nuclear. Pînă la urmă e vorba de sănătatea țesăturilor, iar eu iau foarte în serios rufele colorate.

28 aprilie 2013

Unul dintre hobby-urile mele, de cînd am rămas singurul om din oraș, este să intru în fiecare zi în locuința altor oameni și să le cotrobăi prin lucrurile pe care le-au lăsat în urmă. Ați fi surprinși cît de mulți cetățeni și-au lăsat banii și bijuteriile, dar și-au luat toată hîrtia igienică.

30 aprilie 2013

Pînă la urmă, la sfîrșitul zilei, locuitul într-o zonă radioactivă are plusurile și minusurile lui. E destul de pustiu și întuneric, dar cine mai strălucește în întuneric și are șase mîini diferite la dispoziție atunci cînd se simte singur?

Jurnalul lui Radiatu Fukushimoru (localnic mutant din Fukushima)

26 aprilie

În nopțile lungi mă simt uneori singur. Marele meu noroc e că, de la radiații, mi-au crescut antenuțele astea în creștet și pot să comunic cu alte victime ale accidentelor nucleare. Așa mai aflu și eu ce mai e prin lume. Îmi transmite, de exemplu, amicul Oleg că se fac 27 de ani de când a avut loc explozia de la Cernobâl. Cum mai trece timpul! Copiii cu trei picioare născuți atunci au acum propriii lor copii cu trei picioare, primii membri ai unei noi rase umane redutabile la fotbal și de neîntrecut prin driblinguri.

27 aprilie

În zilele frumoase de primăvară în care lumea se plimbă prin parcuri îmi amintesc ce greu e să fii supravi