TIMIȘOARA. Să facem mișcare împreună, aceasta este țința evenimentului ce va avea loc la Timșoara în luna iunie. Asociaţia 11even în parteneriat cu E.ON România și Asociația Little People România organizează ediția a doua a caravanei “Family Olympics”, serie de evenimente care se vor desfăşura în perioada 19 mai – 23 iunie 2013, în următoarele orașe: Sibiu, Cluj Napoca, Iași, Timișoara și Tg. Mureș. Family Olympics este un festival al sportului și al competiției în comunitate, ce conține o serie de spații integrate, happening-uri și evenimente sportive. În aceste spații, participanții au la dispoziție o serie de jocuri și concursuri, pot să se implice în diverse tipuri de provocări sportive și de strângere de fonduri, sau pur și simplu, pot să petreacă câteva ore relaxându-se împreună cu prietenii și familia.
Primul obiectiv al campaniei Family Olympics 2013 este încurajarea unui număr cât mai mare de persoane și în mod special încurajarea copiilor, tinerilor și a persoanelor sedentare sa facă mișcare împreună. Cel de-al doilea obiectiv important este susținerea organizării taberei “Temerarii”, destinată copiilor si tinerilor supraviețuitori ai cancerului din România, tabără organizată de Asociația Little People. “Ne propunem să strângem 100.000 lei, pentru a oferi șansa unui număr de peste 160 de copii și tineri supraviețuitori ai cancerului din România să ia parte la ediția din acest an a Taberei ‘Temerarii”. organizată vara aceasta de Asociația Little People. Totodată, vrem să mobilizăm zeci de mii de oameni să iasă din casă, să alerge, să inoate, să facă flotări, să ia parte la competiții distractive, să se bucure și să concureze împreună”, declară Ovidiu Neamțu, inițiator al campaniei Family Olympics.
La Timișoara evenimentul va avea loc în perioada 10-16 iunie. Participanții pot să aleagă între 3 secțiuni: “Școală, familie, prieteni”, “Individual