Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Primarul Bacinschi vrea să angajeze specialişti care să îl ajute pe şantierele din Focşani

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 1 mai 2013 ·

Primarul Decebal Bacinschi a invitat ieri reprezentanţii presei la un tur al municipiului, pentru a vedea câteva dintre investiţiile care se derulează în oraş. Edilul a enumerat numeroasele proiecte care sunt derulate în prezent în Focşani, cele mai importante fiind proiectele cu finanţare europeană.

Primul este ”Reabilitarea sistemului de termoficare urbană”, la care au început lucrările de înlocuire a reţelelor termice, în cartierul Sud, iar luni seară, pe 29 aprilie, în Focşani au ajuns şi cele două motoare Rolls Royce pentru ENET, unul dintre ele fiind montat deja în clădirea nouă care va adăposti noua centrală termică.

Al doilea proiect, care se desfăşoară în zona de sud a municipiului, este Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, prin care vor fi asfaltate mai multe străzi şi vor fi amenajate trotuarele, aleile şi spaţiile verzi.

Al treilea mare proiect care se derulează în Focşani este cel privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, în prezent lucrându-se pe strada Vâlcele, pentru montarea conductelor de canalizare, la 6 metri adâncime, de aceea această stradă este închisă. Şi pe Strada Anghel Saligny se asfalta ieri, în cadrul aceluiaşi proiect.

Turul oraşului a cuprins vizitarea zonei Obor, cu câteva străzi pe care tocmai se turnase asfalt, noua centrală termică a ENET, cartierul Sud cu câteva străzi pe care se turna asfalt şi o porţiune unde se schimbau reţelele de termoficare. Turul s-a încheiat la Şcoala ”Ştefan cel Mare”, aflată în plin proces de reabilitare, primarul afirmând că lucrările sunt avansate, astfel încât începutul noului an şcolar îi va prinde pe elevii acestei şcoli în bănci noi. Pe lângă toate aceste lucrări, alte străzi vor intra în reparaţii cu bani din bugetul local, din luna iunie.

Dat fiind volumul mare de lucrări care au loc în prezent în municipiu, primarul Decebal Bac

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 49 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 23 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 42 minute
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 23 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum o ora
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°