Alexandru Welter, autorul accidentului de la Crasna, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa.
Reamintim că tânărul, de 23 de ani, care a provocat vineri seara un accident de circulaţie, în urma căruia prietenul său, în vârstă de numai 23 de ani, şi-a pierdut viaţa, a fost reţinut de poliţişti duminică seara pentru 24 ore. Potrivit Tincuţei Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în cursul zilei de astăzi, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, respectiv la Judecătoria Şimleu Silvaniei, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Zălăuanul este cercetat pentru pentru ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.
Alexandru Welter, în vârstă de 23 de ani, a pierdut, vineri, 26 aprilie, controlul volanului, intrând în coliziune frontală cu un stâlp de iluminat public, situat în intersecţia localităţii Crasna, după care a părăsit intersecţia, ajungând înafara părţii carosabile. În urma impactului, prietenul acestuia, Cristian Lung, în vârstă de doar 23 de ani, aflat pe bancheta din spate a maşinii şi-a pierdut viaţa.
comments
Alexandru Welter, autorul accidentului de la Crasna, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa.
Reamintim că tânărul, de 23 de ani, care a provocat vineri seara un accident de circulaţie, în urma căruia prietenul său, în vârstă de numai 23 de ani, şi-a pierdut viaţa, a fost reţinut de poliţişti duminică seara pentru 24 ore. Potrivit Tincuţei Dumuţa, purtătorul de cuvânt al I