Dezbaterea publică legată de crearea şi popularea Autorităţii de Supraveghere Financiară s-a cantonat pe doar două paliere: necesitatea apariţiei noii structuri de reglementare şi calitatea profesională mediocră a majorităţii celor aleşi să o conducă. Lipseşte în mod surprinzător aspectul principial care mie mi se pare, de departe, cel mai important: de ce supravegherea bancară nu face parte din nou constituita entitate?

Pe lângă faptul ca n-a fost dezbătută public, neincluderea activităţii de supraveghere bancară în atribuţiile ASF este ilogică, neeconomică şi detrimentală pentru eficienţa viitoarei structuri. Prin însăşi titulatura sa, ASF ar trebui să poarte răspunderea reglementării şi controlului integrat al întregii pieţe financiare, piaţa din care fac parte - în toată lumea civilizată - şi băncile. Cu precadere în România, prin compararea volumelor, se poate spune că piaţa financiară se identifică în mare măsură cu piaţa bancară. Ce sens are atunci încercarea de a simplifica şi uniformiza reglementarea pieţei financiare câtă vreme cea mai mare componentă a pieţei este lăsată în afara ariei de supraveghere a ASF? E vorba aici de ignoranţă sau, ca de atâtea alte ori, şi în acest caz nu suntem capabili să construim instituţional pe bază de principii, ci exclusiv în funcţie de oameni?

Indiscutabil crearea unui organism unic de reglementare a pieţei financiare este o iniţiativă laudabilă, chair dacă eficacitatea sa nu e garantată. Orice măsură care duce în principiu la diminuarea birocraţiei, la micşorarea costurilor de tranzacţionare, la reducerea personalului inutil şi la o supraveghere integrată mai eficientă nu poate face decât bine unei pieţe financiare muribunde, aşa cum are astăzi România. Ironic, această măsură a fost neglijată de aşa-zisele guverne de dreapta şi e pusă în operă de o guvernare social-democrată. E de neînţele