Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trecutul Prinţesei Maxima care aproape că i-a pus în pericol domnia

Publicat in Glasul Aradului, marți 30 aprilie 2013 ·

Compania Mercado Abierto – unde Maxima Zorreguieta şi viitoare prinţesă a Olandei a lucrat prima oară ca stagiară – s-a aflat în centrul unei anchete pentru spălare de bani şi trafic de droguri, noteză marţi ziarul ABC.

În martie 1989, Maxima Zorreguieta şi-a început studiile universitare. Se trezea dimineaţa la 06.00 pentru a ajunge la 07:45 la facultatea Estudios Económicas de la Pontificia Universiad Católica Argentina, una dintre cele mai exclusiviste din Buenos Aires. Deşi profesorii şi-o amintesc ca pe o studentă responsabilă, nu s-a remarcat printre cele mai bune din clasă. A terminat facultatea cu o medie de 6,35.

La sfârşitul anului 1991, Jorge Zorreguieta, tatăl Maximei şi fost ministru în ultima dictatură argentiniană, a ajutat-o pe fiica sa să intre la Mercado Abierto S.A., o importantă companie financiară din ţară. Proprietarii companiei, şi prieteni ai familiei Zorreguieta, au fost încântaţi de Maxima. La fel şi colegii săi de muncă: ‘Era foarte inteligentă, amuzantă şi i se întrezărea un mare viitor’, îşi aminteşte un fost coleg de serviciu al Maximei.

Aici a învăţat regulile unei lumi care i se părea fascinantă şi repede a devenit unul din cei mai buni brokeri. Când a renunţat, nu şi-a închipuit că viitorul îi va fi umbrit de anii petrecuţi la Mercado Abierto şi care vor da mari bătăi de cap casei regale olandeze. Maxima trebuia să aibă un trecut fără pată pentru a intra într-o familie regală. Şi orice legătură cu persoane sau companii având probleme cu justiţia puteau fi un mare impediment.

La patru ani după ce actuala Prinţesă de Olanda a fost angajată la Mercado Abierto, compania financiară a fost implicată într-o anchetă a guvernului SUA pentru spălare de bani. Pe Maxima a luat-o prin surprindere ştirea: nu îşi amintea să fi auzit vreo convorbire suspectă în birourile firmei. Niciodată nu-i fusese încredinţată vreo sarcin

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 37 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 44 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 8 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 50 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 47 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°