Ieri, poliţiştii din Limanu au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea 2 Mai a fost scoasă din mare, de către nişte tineri, o femeie care a încercat să se sinucidă.
Aceasta intrase în şoc hipotermic, fapt pentru care a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Mangalia.
Oamenii legii au identificat-o în persoana lui Elionora S., de 69 de ani, din Constanţa. Fiind stabilizată, aceasta a fost transportată cu o ambulanţă la Secţia de neuro-psihiatrie Palazu Mare, pentru investigaţii medicale de specialitate. Ieri, poliţiştii din Limanu au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea 2 Mai a fost scoasă din mare, de către nişte tineri, o femeie care a încercat să se sinucidă.
Aceasta intrase în şoc hipotermic, fapt pentru care a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Mangalia.
Oamenii legii au identificat-o în persoana lui Elionora S., de 69 de ani, din Constanţa. Fiind stabilizată, aceasta a fost transportată cu o ambulanţă la Secţia de neuro-psihiatrie Palazu Mare, pentru investigaţii medicale de specialitate.