Au mai rămas câteva săptămâni până când va fi pus în funcţiune primul cuptor cu inducţie pentru topirea fontei şi oţelului la fabrica Termex Balş, care va lua locul cubilourilor. Noua tehnologie va înlocui în totalitate emisiile de praf de cocs, acest material fiind scos din uz.
Cea mai mare problemă adusă de fabrica Termex din Balş este legată de praful format din zgură de cocs, care este emis în cantităţi foarte mari în atmosferă şi care se depune pe orice, de la capotele autoturismelor parcate în apropierea fabricii, până la legumele din curţile oamenilor. Cantitatea de zgură emanată de furnalele fabricii a scăzut în ultimele luni, deoarece unul dintre cubilouri a fost suprimat. În momentul de faţă, primul cuptor se află montat în spaţiul în care se afla cubiloul, iar întregul sistem de alimentare cu apă şi cel de răcire a apei, o operaţiune extrem de importantă, au fost realizate în totalitate. Singurul lucru care mai lipseşte pentru ca această tehnologie nouă să fie pusă în funcţiune este legată de birocraţia care s-a opus racordării la electricitate, o operaţiune care nu ar trebui să dureze mai mult de două zile. Reprezentanţii societăţii s-au întâlnit, luni, pentru a pune la punct ultimele documente în urma cărora să poată fi realizată racordarea, urmând ca în decurs de câteva săptămâni să fie dusă la îndeplinire şi această ultimă operaţiune.
„A fost realizată reţeaua de alimentare cu apă a cuptorului, dar şi cea de răcire a apei, care este recirculată. Răcirea este una dintre cele mai importante operaţiuni cuprinse în acest proces, de aceea am fost obligaţi să ne pregătim şi pentru eventuale situaţii de avarie. Pe lângă bazinul de 50 de metri cubi cu apă, de unde va fi alimentat cuptorul, apă care va fi recirculată şi răcită, am mai montat şi un generator electric. Cea de-a treia situaţie de avarie este legată de imposibilitatea de a folosi a