Dirijoarea Kari Lynn Wilson, din Canada, va fi invitată specială a reprezentaţiei extraordinare a spectacolului "Olandezul zburător", de Richard Wagner, programat miercuri, 29 mai, la Opera Naţională Română din Cluj.
Orchestra Operei Naţionale Române din Cluj va fi dirijată în cadrul spectacolului extraordinar "Olandezul zburător", programat pe 29 mai, de la ora 18.30, de Kari Lynn Wilson, dirijoare cunoscută în Europa şi în lume, care a lucrat între altele cu Orchestra Filarmonicii din Viena, cu Gewandhaus Orchestra of Leipzig, respectiv cu numeroase orchestre simfonice din SUA şi Canad, potrivit informaţiilor postate pe thecanadianencyclopedia.com
În domeniul operei a dirijat orchestre cunoscute, precum cea a Operei de Stat din Viena, sau a unor instituţii de profil din America de Nord, conform sursei citate. Artista este căsătorită, din 2003, cu Peter Gelb, directorul general al celebrei Metropolitan Opera din New York.
Pe de altă parte, în reprezentaţia extraordinară a spectacolului "Olandezul zburător" de pe 29 mai, de la Opera clujeană, va evolua şi apreciatul bariton Florin Estefan, în rolul titular, în care debutează. De asemenea va fi invitată soprana Lavinia Cherecheş.
Regia artistică şi lighting design-ul sunt semnate de Rareş Trifan.
RICHARD WAGNER
OLANDEZUL ZBURĂTOR
(DER FLIEGEND E HOLLÄNDER)
Spectacol interpretat în limba germană
Cu participarea dirijoarei KARI-LYNN WILSON, din Canada
Baritonul FLORIN ESTEFAN - debut
INVITATĂ: Soprana LAVINIA CHERECHEŞ
FLORIN ESTEFAN (debut) - Olandezul
LAVINIA CHERECHEŞ (invitată) - Senta
SÁNDOR ÁRPÁD (invitat) - Daland
MIHAI LAZĂR (invitat) - Erik
MARIA POP - Mary
FLORIN POP - Cârmaciul
KARI-LYNN WILSON (invitată) - Dirijor
RAREŞ TRIFAN - Regia artistică şi
Lighting design
T.TH. CIUPE