Creştinii ortodocşi au intrat în Săptămâna Patimilor, ceea ce înseamnă că şi pregătirile pentru Ziua de Înviere se află pe ultima sută de metri. În casa Clejanilor toată lumea trebăluieşte, însă nimeni mai mult ca Viorica, artista având de pregătit bucatele pentru masa pascală.
Chiar dacă se laudă că face cel mai bun drop şi cea mai bună friptură de miel din lume, Viorica are mari bătăi de cap atunci când vine vorba de cozonaci.
"Ne-am propus să nu mai cântăm pe nicăieri. Vrem să petrecem Paştele împreună, în familie. Sărbătorim în România, nu în străinătate ca alţii. Ce, la noi nu este frumos?! Eu pregătesc masa de Paşte. Eu ştiu cel mai bine să fac drob, friptură şi ciorbă de miel, tot felul de salate, însă cozonac nu ştiu să fac. De cozonaci se ocupă cumătra mea, ea face cei mai buni cozonaci", a povestit pentru "ring" Viorica de la Clejani.
Fiindcă Paştele este cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, Viorica vrea să fie pregătită sufleteşte în Noaptea de Înviere, când va merge să ia lumină.
"Am început să ţin post acum, în Săptămâna Mare. Încerc! Eu consider că sunt o persoană bună şi sunt de părere că decât să ţii tot postul şi să fii rău la suflet, mai bine nu o mai faci", a explicat artista.
Creştinii ortodocşi au intrat în Săptămâna Patimilor, ceea ce înseamnă că şi pregătirile pentru Ziua de Înviere se află pe ultima sută de metri. În casa Clejanilor toată lumea trebăluieşte, însă nimeni mai mult ca Viorica, artista având de pregătit bucatele pentru masa pascală.
Chiar dacă se laudă că face cel mai bun drop şi cea mai bună friptură de miel din lume, Viorica are mari bătăi de cap atunci când vine vorba de cozonaci.
"Ne-am propus să nu mai cântăm pe nicăieri. Vrem să petrecem Paştele împreună, în familie. Sărbătorim în România, nu în străinătate ca alţi