IAŞI. Municipiul Iaşi a fost premiat la categoria „Linia Întâi” în cadrul “bătăliei” pentru titlul de „Oraşul Reciclării”, fiind printre primele municipii înscrise în bătălia pentru titlul de “Oraşul Reciclării” proiectul iniţiat de Eco-Rom Ambalaje.
Pe parcursul competiţiei, în Iaşi au fost colectate separat 272,210 de kg de deşeuri de ambalaje, dintre care 238,930 kg de hârtie-carton, 32,160 kg de plastic, şi 1,120 de kg de metal. Aceste rezultate au fost posibile datorită implicării autorităţilor locale şi a partenerilor acestora – operatori de salubritate şi organizaţii de profil.
La finalul celor şase luni de „bătălie”, Tulcea a fost desemnat marele câştigător al “bătăliei” pentru titlul de „Oraşul Reciclării”, obţinând cel mai mare punctaj la evaluarea finală.În competiţia colectării deşeurilor de ambalaje fiecare oraş participant a fost performant la cel puţin unul dintre cele 3 criterii de evaluare: calitatea serviciului de colectare separată, cantităţile de deşeuri de ambalaje colectate, implicarea în proiect şi comunicarea acestuia către populaţie.Competiţia „Oraşul Reciclării” a fost iniţiată de Eco-Rom Ambalaje şi derulată în perioada 1 septembrie 2012-28 februarie 2013. Obiectivul proiectului a fost acela de a implica şi mobiliza cele mai importante sisteme de colectare separată din portofoliul Eco-Rom Ambalaje, pentru ca serviciile de colectare separată a deşeurilor de ambalaje să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi cantităţile colectate să înceapă să crească.
În „bătălia” pentru titlul de “Oraşul Reciclării” s-au înscris 20 locaţii-cheie în care Eco-Rom Ambalaje susţine dezvoltarea serviciilor de colectare separată: Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Cluj, Craiova, Deva, Focşani, Iaşi, Mediaş, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău, inclusiv Sectorul 1 şi Sectorul 6 Bucureşti.
@N_