(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 83, aprilie 2013) Panait Istrati (1884-1935) a petrecut 16 luni în URSS, în perioada octombrie 1927 - februarie 1929. Cartea publicată la întoarcere, Vers l'autre flamme, prima mărturie adevărată despre "paradisul" sovietic, va declanşa atacurile furibunde orchestrate de Moscova. Se poate spune că episodul URSS l-a costat viaţa pe Istrati, iar destinul lui de scriitor a cunoscut o eclipsă care a durat mai multe decenii. La véritable tragédie de Panait Istrati de Eleni Samios-Kazantzaki, Editura Lignes/ IMEC, 2013, este o relatare a călătoriei în URSS, la care autoarea a participat, şi o interpretare personală a tragediei lui Istrati. Cartea este editată pentru prima dată în limba franceză, la mai bine de şapte decenii după ce a fost scrisă*. Naşi pisateli Jurnalul de călătorie începe cu sosirea celor două femei (v. nota) la Atena, unde Istrati şi Kazantzakis au petrecut două luni, înainte de a se întoarce, de data aceasta însoţiţi, la Moscova. Relatarea, în stil alert, presărată cu observaţii subtile despre locuri şi oameni, este focalizată pe Istrati: "Un om va fi eroul acestei cărţi, un bărbat în preajma vîrstei de patruzeci de ani (în august 1928 Istrati împlinea 44 - n.m., P.R.), chip palid şi brăzdat, cu pieptul scobit, cu ochi buni, neastîmpăraţi şi avizi, cu gesturi bruşte, suflet vast mereu în ebuliţie, asemenea ţării pe care căuta să o cunoască." Fragil, marcat de boala de plămîni care-l macină permanent, Istrati trăieşte în regimul lui obişnuit de febră a cunoaşterii. Este echipat cu un munte de bagaje, ca un explorator pregătit să vadă tot, să noteze tot, conştient că are întîlnire cu Istoria, despre care urmează să depună mărturie: "Încovoiat sub enorma greutate a sacului de voiaj, înhămat cu aparatul de fotografiat împreună cu toate accesoriile, care, doar ele ar necesita un hamal, ţinînd într-o mînă maşina port