Cu puţine zile înaintea Sărbătorilor Pascale, sunteţi invitaţi la un film adevărat despre oamenii care îl găsesc pe Dumnezeu, despre frumuseţea şi curăţenia unei vieţi trăite conştient şi asumat la mânăstire.
Începând cu 30 aprilie, documentarul artistic ”Păcătoasa Teodora”, regizat de Anca Hirţe şi coprodus de Elefant Film împreună cu Les Films d'Ici (Franţa), va putea fi vizionat în cinematografele din ţara şi în spaţii neconvenţionale (galerii de artă, muzee, cluburi care sprijină evenimente culturale şi librării). Premiera va avea loc la Cinema Elvira Popescu a Institutului Francez din Bucureşti, iar filmul va fi prezentat de psihologul Aurora Liiceanu.
Filmul este un martor discret la ritualul de călugărire a unei tinere de 28 de ani, Teodora. Atmosfera monastică se revelează privitorului într-un spectacol de o frumuseţe specială, văzută prin ochii tinerei care alege să se rupă de lume, decizie care trebuie înţeleasă ca o poveste de dragoste pentru Iisus Hristos.
,,Ritualul este dezvăluit în imagini neasemuit de bine gândite artistic (…). Aş putea spune că nu mi-am imaginat niciodată că un asemenea ritual poate fi atât de complex şi de puternic punctat în desfăşurarea sa”, scria psihologul Aurora Liiceanu după vizionarea filmului.
Filmat în anul 2010 la Mănăstirea Văratec, filmul a avut premiera în anul 2011 la Festivalul de Film ASTRA (Sibiu). Documentarul a fost invitat în selecţia oficială a unoara dintre cele mai importante festivaluri de film - Cottbus (Germania), Aubagne (Franţa), Transilvania Film Festival (Cluj) - unde a fost distins cu premii, dintre care amintim: Premiul pentru cea mai bună Imagine la Festivalul de Film Documentar Astra (Sibiu 2011).
La ediţia Premiile GOPO 2012, ”Păcătoasa Teodora” a fost nominalizat la categoria Cel mai Bun Film Documentar al anului 2011.
Cu puţine zile înaintea Sărbăto