Consilierii locali din Iaşi au aprobat astăzi, 30 aprilie, studiul de fezabilitate pentru parcarea subterană din centrul oraşului, un proiect controversat, aflat în discuţii de mai mulţi ani.
Edilii Iaşiului au aprobat în şedinţa de astăzi, 30 aprilie, a Consiliului Local "proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi documentaţiei de autorizare a lucrărilor de intervenţii pentru proiectul «Modernizarea şi Reabilitarea Parcului Public al Teatrului Naţional Vasile Alecsandri»".
Practic, a fost oficializat studiul de fezabilitate privind desfiinţarea parcului în forma actuală şi construirea în subteran a unei parcări cu 230 de locuri. Proiectul final, estimat la o valoare de 19 milioane de euro va fi depus în scurt timp pentru finanţare din fonduri europene nerambursabile.
Oficialii Primăriei Iaşi susţin că, în prealabil, va fi organizată o dezbatere publică de către Agenţia pentru Protecţia Mediului, pas obligatoriu în vederea obţinerii finanţării. Arhitectul responsabil cu desenarea noii feţe a oraşului este Daniel Vişan, unul dintre arhitecţii "de casă" ai Primăriei Iaşi. Acesta susţine că: "vor fi modernizate fântânile arteziene, am redesenat bazinul principal cu elemente de lumină care vor pune în valoare jocurile de apă. Pe centru va fi vegetaţie joasă, formată din arbori-pitic, cu scopul de a creşte vizibilitatea celor două monumente situate în parţile opuse: Teatrul Naţional şi Catedrala Mitropolitană. Pe lateral se va păstra aliniamentul de platani dinspre strada I.C. Brătianu, iar pe partea dinspre Primărie vom păstra arborii de aceeaşi înălţime cu platanii".