Grupul german Volkswagen, cel mai puternic producător european de vehicule a anunțat că în primul trimestru al lui 2013 veniturile sale au scăzut la 46,6 miliarde euro de la 47,3 miliarde cu un an în urmă. Profitul mărcii principale aproape s-a înjumătățit.
Profitul operațional al mărcii Volkswagen (VW), cea mai puternică a grupului din Wolfsburg, a fost de doar 590 milioane de euro în primele trei luni ale acestui an, în scădere de la 1,1 miliarde în aceeași perioadă din 2012. Conform oficialilor VW, acest recul a fost cauzat de scăderea vânzărilor și de un mix necorespunzător al produselor comercializate. În perioada menționată, numărul de vehicule livrate clienților a scăzut cu 2,4% până la 1,1 milioane. Cu toate acestea, marca Volkswagen a adus peste jumătate din veniturile marelui grup german de 46,6 miliarde de euro.
Brandul premium al grupului, Audi, a rămas cel mai mare contributor la profitul operațional al companiei. În primul trimestru, Audi a avut un profit operațional de 1,3 miliarde de euro, în scădere cu 100 de milioane față de perioada corespunzătoare din 2012. Vânzările Audi au scăzut cu 3%. Dacă profitul operațional al Audi a reprezentat 56% din totalul acestui indicator la nivel de grup, cel al mărcii Porsche a însemnat circa 24%.
Nici marca cehă Skoda nu a avut un prim trimestru prea fericit. Profitul operațional al acestui brand a scăzut până la 112 milioane de euro de la 209 milioane în primele trei luni din anul trecut. Vânzările Skoda au scăzut cu 13,3% până la 179.000 de vehicule.
Marca aflată în cea mai proastă poziție din grupul VW, Seat, a raportat o majorare a pierderilor până la 46 de milioane de euro, în ciuda unei majorări a numărului de unități vândute până la 111.000 de unități. În schimb, Bentley a avut un profit în creștere, 27 de milioane față de 16 milioane în trimestrul 1 din 2012.
Conform ANE