Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce firme din România "mănâncă" cei mai mulţi bani europeni, an de an

Publicat in Antena 3, marți 30 aprilie 2013 ·

Banii europeni intră de ani de zile în conturile aceloraşi firme din România.

Rompan, compania lui Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie, este prima în topul societăţilor în care s-au scurs zeci de milioane de euro din fondurile comunitare.

Rompan a primit, începând din 2008, patru contracte de aproape 20 de milioane de euro de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

Licitaţiile organizate de APIA şi câştigate de Rompan au fost cu dedicaţie, scrie Puterea. În 2012, SC Rompan Proiect SA a primit un contract de 6,88 de milioane de euro pentru furnizarea de mălai.

Prin licitaţie deschisă, i s-a atribuit un contract de 2,44 milioane de euro pentru furnizarea de paste şi biscuiţi. Şi, tot prin licitaţie deschisă, a primit un contract de 3,47 milioane de euro pentru furnizarea de fasole boabe.

Banii au fost atribuiţi pe motiv că Rompan ar fi singura firmă din România capabilă să ducă până la capăt contractele şi că ar avea capacitatea de a oferi şi garanţia executării contractelor.

SC Rompan Proiect Service SRL, controlată de Aurel Popescu, este prima în topul firmelor care au primit bani europeni, potrivit Income Magazine. Începând din 2008, compania a primit 20,8 milioane de euro din banii acordaţi României, pentru agricultură.

Pe locul doi se află SC Rompan Proiect SA, a aceluiaşi Aurel Popescu. Între Rompan Proiect-Service SA şi Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură au fost semnate patru contracte în valoare de 19,7 milioane de euro.

Citeşte mai multe despre: bani europeni Aurel Popescu ROMPAN fonduri comunitare

Banii europeni intră de ani de zile în conturile aceloraşi firme din România.

Rompan, compania lui Aurel Popescu, preşedi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai celor aflaţi în detenţie

News.ro acum 2 ore
Creştinii îi sărbătoresc, sâmbătă, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. "Tradiţia spune că S

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 53 minute
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

Sfinții Petru și Pavel. Ce să nu faci niciodată în această zi de mare sărbătoare. Tradiții și superstiții

Gandul acum 13 minute
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi an de an pe data de 29 iunie. Însă, durata postului sfinților Petru și Pavel este schimbătoare, în funcție de când sunt sărbătorite Sfintele Paști. În România, sfinţii sunt ocrotitorii celor din peni

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 11 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 8 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 12 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 10 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Biroul Electoral Central, despre anunţul REPER: Instanța a obligat la soluţionarea cererilor de renumărare a voturilor, nu la renumărare

G4Media acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Anamaria Revnic Călugăriţa, precizează, în urma anunţului REPER potrivit căruia magistraţii ar fi decis renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare în mai multe secţii de vot, că instan

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 13 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°