Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minoritățile vor Declarația de la Alba Iulia în Constituție. UDMR, de asemenea

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 aprilie 2013 ·

Toți cei 18 deputați care reprezintă minoritățile naționale în Parlamentul României propun ca viitoarea Constituție să facă referire în primul articol la Declarația de la Alba Iulia, din 1918. Sursa: Sebastian Marcovici

1 /.

Potrivit inițiatorilor acestui demers, declarația adoptată în cadrul Adunării Naționale a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească reprezintă actul fundamental care stă la baza statului român modern. ”Rezoluţia de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, este un act care exprima, la vremea respectivă, voinţa românilor din Ardeal şi, parţial, Banat, dar care a răspuns şi intereselor saşilor din Transilvania”, spune Ovidiu Ganț (FDGR), deputatul care reprezintă etnicii germani din România.

”Normal pentru orice cetățean”

Deputatul Varujan Pambuccian crede că un astfel de demers trebuia demult inițiat. ”Orice cetățean român trebuie să aibă în vedere o astfel de inițiativă. Sunt foarte multe lucruri legate de acest moment fundamental. Acolo, la Alba Iulia s-a efectuat o schimbare majoră, s-au pus bazele statului român modern”, susține reprezentantul armenilor din România. Din partea rutenilor, Gheorghe Firczak amintește că Declarația din 1 decembrie 1918 face referiri importante la drepturile minorităților. ”Este normală o astfel de inițiativă, cu atât mai mult cu cât Declarația de la Alba Iulia susține și protejează minoritățile naționale. Da, în România drepturile noastre sunt respectate, însă mai avem de lucru în domeniul școlilor, de exemplu”, afirmă Firczak.

UDMR vede avantaje. Minoritarii reduc avântul

Potrivit lui Korodi Attila, inițiativa deputaților minorităților a fost discutată deja și în cadrul UDMR. ”Acea declarația conține câteva principii de la care ne-am îndepărtat. Cunosc foarte bine textul Declarației de la Alba Iulia, iar dacă mă uit cum gândeau înaintașii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°