Marţi la Tribunalul Argeş se judecă un nou termen în dosarul în care Cristian Cioacă este acuzat de uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu. Fostul poliţist a vorbit în faţa judecătorilor şi a făcut noi dezvăluiri legate de relaţia dintre el şi Elodia. Tot marţi, sunt audiaţi de instanţă şi şapte martori, atât din partea acuzării, cât şi a apărării.
Cristian Cioacă s-a prezentat marţi dimineaţă la Tribunalul Argeş pentru un nou termen al procesului în care este acuzat de omor. Inculpatul le-a spus judecătorilor că urma să pună capăt mariajului cu Elodia Ghinescu, după ce îi mărturisise, chiar înainte ca aceasta să dispară, că o înşelase şi că vrea divorţul. Cioacă a precizat că Elodia a fost de acord cu despărţirea, în condiţiile în care şi ea îi fusese infidelă.
"Pe 29 august am discutat singura dată cu Elodia despre un eventual divorţ, asta pentru că aveam o relaţie cu altcineva, şi Elodia a fost de acord cu asta. Ştiam despre ea că mă înşela, dovada sunt e-mail-urile din calculatorul Elodiei, în care ea spune cu cine a fost în Dubai. De asemenea, concediile le-a petrecut împreună cu acel bărbat. Chiar şi în vara anului 2007 au fost împreună în vacanţă, fără copil. Niciodată Elodia nu s-a interesat de ceea ce făcea copilul în ţară, la părinţii mei", a spus Cioacă, adăugând că rechizitoriul este un scenariu fantezist, fabricat de procurori ca să-l învinovăţească.
CITEŞTE ŞI: SCANDAL la proces. Cioacă: "Nu sunt vinovat de crimă, ci de faptul că m-am căsătorit cu Elodia"
La Tribunalul Argeş sunt audiaţi, marţi, şi primii martori din dosar.
Inculpatul, care se află în arest preventiv la Penitenciarul Colibaşi, a fost adus sub escortă la Tribunalul Argeş.
La termenul anterior, pe 2 aprilie, instanţa a dispus citarea primilor şapte martori din acte pentru a fi audiaţi. Judecătorul a admis, în plus, audierea a doi m