Liderul Partidului Liberal a fost audiat astăzi de Centrul Anticorupţie în calitate de martor în dosarul şefulu suspendat al Inspectoratului Fiscal.
La ieşire, Mihai Ghimpu a dezvăluit motivul pentru care a fost chemat: o firmă la care deţine acţiuni figura într-o listă neagră.
„Mi s-a prezentat o listă scrisă de Nicolae Vicol, cu titlul «Agenţii economici ai oponenţilor». Mă gândeam că e vorba de Voronin, dar nu. În listă se regăsea şi compania «Eurosim». Deci este vorba despre control, presiuni fiscale. Cei de la CNA m-au întrebat dacă au avut loc acţiunile descrise acolo. Nu pot să dezvălui dacă am fost presat, fiindcă este secretul anchetei“, a explicat deputatul.
Potrivit lui, lista este lungă de aceea vor fi audiaţi şi alţi politicieni. Aceasta ar fi fost întocmită la începutul anului, după omorul din Pădurea Domnească.
Ghimpu a evitat să spună la comanda cui a fost întocmită lista, dar se ştie că Nicolae Vicol a fost înaintat în funcţie de Partidul Liberal Democrat.
Vicol este bănuit de acte de corupţie şi interceptarea ilegală a telefoanelor subalternilor săi. Ieri, Curtea de Apel a decis că el va fi cercetat în stare de libertate, dar are interdicţia de a părăsi ţara.