(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 83, aprilie 2013) Ca în fiecare an, îi întrebăm pe debutanţi care au fost circumstanţele şi cum a fost să-şi vadă prima carte publicată. Iată o parte din debutanţii lui 2012. Teodora COMAN Depinde foarte mult de felul cum te iveşti, programat sau accidental. Dacă ai ţinut la asta cu dinţii, fiindcă ai simţit că ai cu adevărat ceva de spus şi vrei să beneficiezi de vizibilitate sau legitimare valorică, ori totul s-a întîmplat nesperat, într-o conjunctură fericită, ca în cazul meu. Am scris fără să cred că mă voi alege cu un volum. Visam la asta cum visează toată lumea irealizabilul, fugitiv şi foarte îndepărtat de concret, mai mult alungînd ideea decît derulînd-o. Textele erau deja gata cînd Claudiu Komartin mi-a propus editarea şi publicarea lor. Nu le-am scris prospectiv, în ideea să ating un anumit număr de pagini necesare încropirii unei cărţi, cum se obişnuieşte uneori. Am apărut ca un accident care nu s-a soldat cu victime, nu am nici măcar urmele unor răni uşoare. Şi cînd ţi se întîmplă asta, nu ştii dacă vei mai avea parte de acelaşi noroc şi a doua oară, aşa că mă gîndesc serios ce înseamnă debutul, dacă e într-adevăr începutul a ceva ce ar urma să continue, sau e vorba, de fapt, de un sfîrşit. Sigur că te interesează ce spun ceilalţi, din ce unghi te citesc, cînd şi dacă te citesc. Ai, practic, şansa să ţi le auzi pe toate, dar e bine să nu ai aşteptări, ci să aştepţi, pur şi simplu, să vezi ce se întîmplă, dar nu ţie, tu nu mai eşti în ecuaţie, ci ei, cărţii, lansată ca o bărcuţă pe care o asişti neimplicat, de la mal, şi speri să reziste în propriul ei diminutiv. (Cîrtiţa de mansardă, poezie, Casa de Editură Max Blecher) Laura DAN Debutul meu se datorează faptului că am avut norocul să întîlnesc un poet generos precum Ioan Es. Pop, care a avut bunăvoinţa de a-mi citi poemele. După ce am participat la una dintre le