Pompierii au verificat bisericile din judeţ, ei vrând să se asigure că în această perioadă, în care lăcaşurile de cult vor fi aglomerate, nu vor fi chemaţi să stingă niciun incendiu. De asemenea, controale au fost efectuate şi în unităţi turistice şi de agrement, unităţi comerciale şi spaţii cu aflux mare de persoane. Scopul acestor acţiuni l-a reprezentat prevenirea şi înlăturarea stărilor de pericol, a cauzelor potenţiale de incendiu şi a neregulilor în respectarea normelor şi normativelor în vigoare.
Pe lângă identificarea şi înlăturarea problemelor găsite, pompierii i-au instruit pe preoţi, astfel încât aceştia să ştie ce au de făcut ca să prevină o situaţie nedorită. „De asemenea, inspectorii de prevenire vor fi prezenţi la slujbele organizate în Săptămâna Patimilor şi în Noaptea de Înviere la diferite lăcaşuri de cult pentru acţiuni de supraveghere a respectării măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii unor eventuale situaţii de urgenţă, la unităţile de cult şi ansamblurile mănăstireşti cu afluenţă mare de credincioşi”, a spus locotenent Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU.
Pompierii spun că în lăcaşuri de cult nu trebuie să intre mai multe persoane decât capacitatea acestora, iar uşile trebuie ţinute deschise. În cazul în care numărul credincioşilor este prea mare, pompierii recomandă ca slujbele să se facă în aer liber.
De asemenea, lăcaşurile de cult trebuie să fie dotate cu stingătoare, iar instalaţiile electrice şi sistemele de preparat şi încălzit hrană trebuie întreţinute şi exploatate în bune condiţii, fără improvizaţii ori defecţiuni. Lumânările aprinse trebuie să fie puse în locuri special amenajate, iar autoturismele trebuie să fie parcate în aşa fel încât să nu blocheze căile de acces pentru maşinile pompierilor, în cazul unui incendiu.