Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce trebuie să ştiti când cumpăraţi carne de miel

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 30 aprilie 2013 ·

Fiţi atenţi când cumpăraţi carne de miel! Carcasele de miel sau doar anumite porţiuni din acest animal au început deja să apară în marile magazine, acolo unde a început să se simtă faptul că se apropie sărbătorile pascale.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) vă sfătuiesc să alegeţi cu grijă carnea de miel pe care o veţi cumpăra pentru masa de Paşti. „Ar fi bine ca mielul să fie achiziţionat numai din spaţiile special amenajate, respectiv pieţe agroalimentare şi din magazinele autorizate sanitar veterinar, adică supermarketuri şi alte puncte comerciale. De precizat este faptul că toate carcasele de miel trebuie să fie marcate corespunzător: cele din spaţiile amenajate temporar trebuie să aibă o ştampilă rotundă, iar carcasele achiziţionate din abatoarele avizate trebuie să aibă o ştampilă ovală”, a precizat Gabriel Ciobanu, şeful DSV. Întrucât există locuri în care mielul se vinde porţionat, adică doar anteriorul sau doar posteriorul, reprezentanţii DSV au şi o soluţie prin care ieşenii se pot asigura de calitatea produselor. „În cazul în care în magazin sunt doar porţiuni anatomice ale mielului, atunci ieşenii trebuie să fie atenţi la marca de sănătate. De asemenea, este bine ca toţi clienţii să verifice condiţiile de păstrare a carcasei”, a mai spus Gabriel Ciobanu. Gospodinele care vor cumpăra organe de miel pentru a pregăti drob, o mâncare specifică Paştelui trebuie să verifice de asemenea certificatul de sănătate publică veterinară şi marca de sănătate pentru a se asigura că totul este în regulă. Reprezentanţii DSV îndrumă ieşenii să aibă grijă şi la ouăle pe care le cumpără. „Ouăle sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt marcate cu data ouatului, conform prevederilor REG CE nr. 589/2008 privind regimul de comercializare a oălor. Ouăle trebuie depozitate şi comercializate în spaţii care asigură temperatura corespun

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 19 minute
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum o ora
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 3 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum o ora
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 26 minute
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 8 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 8 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°