Actrița Anca Pandrea încă nu și-a revenit din șocul provocat de moartea soțului ei, Iurie Darie. Deoarece se apropie ziua de Paște, suferința artistei este cu atât mai mare cu cât va fi prima sărbătoare pascală petrecută în singurătate, departe de Iura. Chiar și așa, Anca pandrea șochează când afirmă că își va petrece Paștele alături de persoane iubită.
"Discut non stop cu Iura. Mă duc la oglinda și îl intreb, tot timpul vorbesc cu el. El a spus că ne vom iubi până când planeta va dispareă, planeta mai este și el a dispărut. E foarte greu să fac tot fără el. Vreau să rog oficialitățile ca strada pe care noi am locuit 26 de ani să se numească Iurie Darie. Îmi pare rău de cei care nu înțeleg iubirea dintre mine și Iura, e păcat de sufletul lor.(...) Sărbătorile le faceam doar noi doi, atât. După aia mergeam la prieteni. Prietenii au rămas lângă mine și mi-am făcut prieteni și în spital" a spus Anca Pandrea la Acasă TV.
Actrița Anca Pandrea încă nu și-a revenit din șocul provocat de moartea soțului ei, Iurie Darie. Deoarece se apropie ziua de Paște, suferința artistei este cu atât mai mare cu cât va fi prima sărbătoare pascală petrecută în singurătate, departe de Iura. Chiar și așa, Anca pandrea șochează când afirmă că își va petrece Paștele alături de persoane iubită.
"Discut non stop cu Iura. Mă duc la oglinda și îl intreb, tot timpul vorbesc cu el. El a spus că ne vom iubi până când planeta va dispareă, planeta mai este și el a dispărut. E foarte greu să fac tot fără el. Vreau să rog oficialitățile ca strada pe care noi am locuit 26 de ani să se numească Iurie Darie. Îmi pare rău de cei care nu înțeleg iubirea dintre mine și Iura, e păcat de sufletul lor.(...) Sărbătorile le faceam doar noi doi, atât. După aia mergeam la prieteni. Prietenii au rămas lângă mine și mi-am făcut prieteni și în spital" a spus Anca Pandrea la Acasă TV. @