Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E.ON a lăsat fără curent şi gaze peste 5.000 de ieşeni

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 30 aprilie 2013 ·

Peste 5.000 de ieşeni au fost deconectaţi anul trecut de la alimentarea cu energie electrică sau gaze naturale din cauza neplăţii la timp a facturilor.

Reprezentanţii E.ON Moldova le recomandă ieşenilor să evite deconectarea prin achitarea facturilor pentru a nu fi nevoiţi să mai scoată din buzunar alţi aproximativ 500 lei reprezentând costuri de reconectare. În total, anul trecut au fost deconectaţi în România peste 58.000 de clienţi E.ON, circa 9% fiind din judeţul Iaşi. „Sistarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale şi energiei electrice este o măsură de ultimă instanţă pe care compania este nevoită să o aplice şi care nu este nici în avantajul consumatorului, nici al furnizorului. În ceea ce priveşte consumatorul, pe lângă disconfortul generat de întreruperea acestor servicii, acesta este nevoit să achite, în conformitate cu legislaţia în vigoare, atât contravaloarea facturilor, respectiv penalităţile la întârziere, cât şi taxele de reconectare, precum şi contravaloarea unei garanţii. Astfel, costul mediu plătit de consumatori numai pentru taxele de reconectare şi garanţii ajunge la 500 de lei”, se arată într-un comunicat E.ON. Pentru a evita deconectarea, consumatorul trebuie să achite facturile de gaz în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la data emiterii acestora, respectiv 60 de zile pentru factura de electricitate. În cazul deconectării, pentru reluarea serviciului de furnizare, clienţii se pot adresa Centrelor de Relaţii Clienţi, (zilnic, de luni până vineri, între orele 8.30 şi 17,30) sau telefonic, la numerele 0801 000 366 şi 0265 200 366, pentru consumatorii de gaze naturale sau 0801 000 939 şi 0235 305 555, pentru consumatorii de electricitate. Solicitările pentru reconectare pot fi transmise şi prin e-mail, la adresa serviciiclienti@eon-romania.ro, prin fax, la numărul: 0265 200 367 sau prin poştă, la OP1, CP 10 Târg

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 46 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 23 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°