Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autobuze etajate pentru turiştii care merg la mare de 1 mai

Publicat in Romania Libera, marți 30 aprilie 2013 ·

Autobuzele etajate vor fi reintroduse în circulaţie, miercuri, pentru turiştii care îşi vor petrece minivacanţa de 1 mai pe litoral, relatează Mediafax.

aceste mijloace de transport urmând să circule zilnic, la intervale de o jumătate de oră, între Gara Constanţa şi staţiunea Mamaia.

Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome de Transport Constanţa, autobuzele etajate vor intra în circulaţie de miercuri şi vor avea program de funcţionare zilnic, între orele 10.00 - 18.00. Lungimea unei curse este de aproape 30 de kilometri şi este parcursă în aproximativ o oră şi jumătate, pe traseu existând 14 staţii.

Citeşte şi Miracol de Paşti: Cum vom face mai puţin de trei ore până la mare

Preţul unui bilet de călătorie pentru autobuzele etajate a fost stabilit la 5 lei, tichetele putând fi achiziţionate din autobuz. Valabilitatea unui bilet este de trei ore, astfel că pasagerii pot coborî într-o staţie şi vizita un obiectiv turistic, iar apoi îşi pot continua călătoria cu un alt autobuz, cu acelaşi bilet.

Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă pe litoral minivacanţa de 1 mai şi Paşte, preţurile la cazare fiind cuprinse între 45 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de două stele şi 220 de lei de persoană la un hotel de cinci stele din Mamaia.

Primii turişti au ajuns la mare încă de la sfârşitul săptămânii trecute, cei mai mulţi aflându-se în staţiunele 2 Mai şi Vama Veche, unde şi-au instalat corturile.

Autobuzele etajate vor fi reintroduse în circulaţie, miercuri, pentru turiştii care îşi vor petrece minivacanţa de 1 mai pe litoral, relatează Mediafax.

aceste mijloace de transport urmând să circule zilnic, la intervale de o jumătate de oră, între Gara Constanţa şi staţiunea Mamaia.

Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome de Transport Constanţa, autobuzele etajate vor intra în circulaţie de miercuri ş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 3 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

ÎPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj: „Un păcat greu”

Gandul acum 2 ore
ÎPS Teodosie continuă șirul declarațiilor controversate. De data aceasta, Arhiepiscopul Tomisului a făcut o serie de precizări legate de persoanele care trăiesc în concubinaj. Prelatul susține că această formă de conviețuire reprezintă „un păcat gre

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°