Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamoviştii au dat meditaţii în fieful Stelei! Jucătorii au fost întâmpinaţi cu refrenul favorit al rivalei

Publicat in Pro Sport, marți 30 aprilie 2013 ·

Dănciulescu, Luchin, Scutaru şi Axente au discutat ieri cu micuţii juniori păstoriţi de Toni Doboş, iar veteranul lui Dinamo le-a oferit câteva sfaturi de viaţă puştilor

Înaintea derby-ului cu , care este programat peste doar 11 zile, dinamoviştii au ales cartierul Militari pentru o nouă acţiune de imagine. Practic, tocmai fieful rivalei, cartierul din vestul Bucureştiului fiind cunoscut drept un tărâm colorat în roşu şi albastru. Gazdă le-a fost şcoala de fotbal pe care o conduce Anton Doboş, cel care a câştigat şase campionate în tricoul celor două rivale, Dinamo şi Steaua.

Dănciulescu, Luchin, Scutaru şi Axente nu au aşteptat introducerile şi au dat startul indicaţiilor. „De ce dai în minge după ce îţi spune domnul antrenor să te opreşti? Ascultă-l” , îl corijează de pe margine veteranul pe un puşti neastâmpărat, după care se întoarce către copechipieri. „Zici că e Curtean al nostru” . Dinamoviştii intră pe teren, sunt înconjuraţi de copiii entuziaşti, dar zâmbetul fotbaliştilor piere când îşi dau seama cu cine au de-a face. Din vreo 20 de glasuri începe să răsune refrenul favorit al rivalei: „Sunt fericit şi mă simt bine” . În spate se trag câţiva puşti care îşi dau cuvântul că sunt „câini“. Rugat să le arate două scheme, Dănciulescu parează serios, parcă pentru sinteza lecţiei: „Nu mă pricep la aşa ceva. Eu sunt fotbalist, nu circar. Ce vreţi, să daţi goluri sau să faceţi scheme? Sunt mai importante victoria şi golurile. Ascultaţi-mă, trebuie să munciţi, pentru că mulţi intră pe drumul ăsta, dar puţin îl duc la capăt” .

Negoiţă, suporter plătitor la derby

Ionuţ Negoiţă va fi prezent azi, de la ora 11:00, la casele de bilete ale stadionului din „Ştefan cel Mare”, adică atunci când acestea se vor deschide, tocmai pentru a fi primul suporter plătitor pentru partida cu Steaua. Până aseară, roş-albii vânduseră 10.000 de bilete on-

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°