Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nokia pregăteşte o funcţie inovatoare pentru camera foto a telefoanelor sale

Publicat in Adevarul, marți 30 aprilie 2013 ·

Nokia are în vedere dezvoltarea camerelor foto din telefoanele sale printr-o investiţie într-un startup din California care îi poate aduce una dintre cele mai interesante funcţii din domeniul fotografiei.

Nokia investeşte în startup-ul Pelican Imaging care îi poate asigura o funcţie în plus camerelor sale foto. Sistemul de tip array folosit de compania Lythro presupune că se poate schimba punctul de focalizare a unei fotografii chiar şi după ce acestea au fost realizate, scrie Bloomberg.

Deocamdată, modulul array nu a fost inclus în niciun telefon, dar dacă seria Lumia de la Nokia primeşte aşa ceva, se poate dovedi cel mai mare avantaj în lupta cu Android sau iOS de la Apple. Asta după ce Nokia Lumia 920 s-a remarcat prin rezultate bune în condiţii de luminozitate scăzută, dar şi printr-o stabilizare bună a videoclipurilor.

„Este foarte complicat să facem asta [realizarea fotografiilor cu mai multe puncte de focalizare] prin algoritmi şi Pelican este una dintre companiile care au reuşit să stăpânească tehnologia", a declarat Bo Ilsoe, un partener al Nokia. Compania din California este în vederile finlandezilor încă de la fondare, din 2008.

Pentru 2013 este aşteptat un telefon cu o cameră mai bună de la Nokia, iar Nokia 808 PureView de 41 megapixeli este văzut drept sursă de inspiraţie. Până acum, acesta este smartphone-ul care s-a remarcat cel mai mult în materie de realizare a fotografiilor. În videoclipul de mai jos se poate vedea de ce este în stare tehnologia celor de la Pelican Imaging.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 12 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 52 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 10 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°