Ministerul Educaţiei a tras linie după prima etapă a înscrierilor în învăţământul primar, iar prima concluzie ar putea ridica ceva semne de întrebare: diferenţa de vârstă între copiii de clasa zero este de până la… doi ani şi jumătate! Ministerul Educaţiei a tras linie după prima etapă a înscrierilor în învăţământul primar, iar prima concluzie ar putea ridica ceva semne de întrebare: diferenţa de vârstă între copiii de clasa zero este de până la… doi ani şi jumătate!
Vârsta medie a copiilor înscrişi în clasa pregătitoare e de şase ani, trei luni şi o săptămână. Până aici lucrurile sunt în grafic, însă când află care e diferenţa între cel mai mic şi cel mai mare elev înscris în clasa zero, părinţii s-ar putea îngrijora cu privire la nivelul educaţional la care se află copilul lor, raportat la colegii săi.
“Cel mai mic copil are cinci ani şi patru luni, cel mai mare are şapte ani şi zece luni (…). I-aş ruga pe psihologii şcolari şi pe directori să urmărească în mod special toţi copiii, dar cu precădere pe cei foarte mici şi, dacă sunt situaţii în care se va considera că aceştia nu fac faţă efortului, va trebui să intrăm în dialog cu părinţii din nou şi eventual să facem recomandare de revenire la grădiniţă”, a declarat Remus Pricopie, ministrul educaţiei.
În prima etapă a înscrierilor au fost soluţionate 99,5% din cereri. Cele mai multe solicitări nerezolvate sunt în judeţele Galaţi şi Iaşi. Cea de-a doua etapă de înscriere se va desfăşura în perioada 8 - 17 mai şi este destinată doar copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă, iar lista finală va fi publică pe 24 mai.
1. Liceul Teoretic Dante Alighieri, Bucureşti, Sector 3
2. Şcoala Gimnazială nr. 195, Bucureşti, sect. 3
3. Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, Craiova
4. Şcoala Gimnazială George Călinescu, Iaşi
5. Şcoala Gimnazială Otilia Cazimi