Un şofer în vârstă de 43 de ani, cu permisul de conducere anulat, s-a urcat în stare avansată de ebrietate la volanul unei maşini şi a provocat un accident rutier. S-a întâmplat duminică, în jurul orei 16.40, pe DN 2H, în apropiere de Milişăuţi, din fericire evenimentul rutier soldându-se doar cu pagube materiale.
Poliţia a fost sesizată de producerea accidentului prin numărul de urgenţe 112, la faţa locului constatându-se că şoferul unei autoutilitare a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie.
Şoferul autoutilitarei, identificat în persoana lui Dănuţ Lazăr, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Rădăuţi, în stare vizibilă de ebrietate, a fost verificat cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 1,52 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuţi, pentru recoltarea de probe biologice.
Conform inspectorului principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „la spital suspectului i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, ulterior refuzând recoltarea celei de-a doua probe. Totodată, cu ocazia verificării în bazele de date s-a constatat că acesta figurează cu permisul de conducere anulat”.
De precizat că în mod normal, la o astfel de concentraţie în aerul expirat, şoferului ar urma să-i rezulte o alcoolemie de 3 la mie în sânge.
De cealaltă parte, şoferiţa implicată în accident, Daniela M., a fost şi ea verificată cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.

Poliţia