Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI. Băsescu: Guvernul n-ar trebui să trateze superficial situaţia de la Oltchim, Mechel sau Poştă

Publicat in Romania Libera, marți 30 aprilie 2013 ·

În Adevărul citim despre fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, care a fost pus sub învinuire într-un de furt de maşini de lux. "Fostul şef al spionilor militari, generalul în rezervă Francisc Radici, a fost pus sub învinuire pentru favorizarea infractorului, în dosarul privind furtul unor maşini de lux".

EVZtitrează: "Traian Băsescu: „Nici un corupt, niciun om implicat în crima organizată nu poate dormi liniştit!”. Într-un interviu acordat EVZ, preşedintele statului precizează că plecarea lui Daniel Morar din fruntea DNA nu va afecta lupta cu corupţia. Totodată, Traian Băsescu precizează că" nu vreau să mă substitui Guvernului, dar, spre exemplu, n-ar trebui tratate superficial situaţiile de la Oltchim, Mechel, Poştă sau Institutul de Cercetări de la Ploieşti. Acolo sunt şi oameni, şi locuri de muncă, şi companii pentru care este necesară o acţiune imediată şi fermă a Guvernului".

Cotidianulpublică, marţi, un interviu cu antrenoarea naţionalei de gimnastică, Mariana Bitang: "Când văd fetele pe podium realizez că nu am muncit de pomană!". Bitang a arătat că una din marile probleme ale gimnasticii româneşti este remuneraţia slabă a antrenorilor: "Adevărata problemă o constituie în mod special antrenorii tineri, care mai devreme sau mai târziu vor prelua ştafeta s-o ducă mai departe şi e normal să ţi-i creşti şi să-i plăteşti, să-i ţii aproape, în ţară, şi să le asiguri performanţa în continuare. A-i da lui Belu sau lui Bitang nu este o soluţie. Noi pledăm pentru a se regândi puţin această grilă - care e jenantă - de salarizare a antrenorilor de lot. Avem şi acum colegi care sunt la loturi fie de juniori, fie chiar la lotul mare, cu salarii de 800 de lei şi nu poţi să ceri unui om performanţă când tu îl disloci din familie, îl disloci din societate, îl pui să stea 24 din 24 de ore în cantonament alături de copiii ăştia, când nu ai tot

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliția de guvernământ stabilește datele pentru alegerile prezidențiale. Primul tur pe 4 mai, al doilea pe 18 mai. Crin Antonescu rămâne candidatul comun

Ziua Constanta acum 19 minute
Formațiunile politice din coaliția de guvernământ au convenit, miercuri seara, ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc pe data de 4 mai, iar turul al doilea pe 18 mai. Formațiunile politice din coaliția de guvernământ au convenit, mi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum o ora
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Poşta Română începe joi distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

G4Media acum 51 minute
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) va începe joi, 9 ianuarie 2025, distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie, în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. Potrivit unui comunicat al companiei, transmis miercur

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum 2 ore
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Premierul Groenlandei se întâlneşte cu regele Danemarcei în contextul interesului SUA pentru insulă

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Groenlandei, Mute Egede, se întâlneşte cu regele Frederik la Copenhaga, după ce Donald Trump şi-a reiterat dorinţa de a adăuga insula Groenlanda teritoriului SUA, anunţă Reuters.

Polonia a stabilit data alegerilor prezidenţiale. Când va fi organizat scrutinul şi cine candidează

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Polonia vor avea loc în data de 18 mai 2025. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Szymon Hołownia. În cazul în care niciun candidat nu obţine peste 50% din voturi, al doilea tur al alegerilor va fi organiza

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 4 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Cinci oferte au fost depuse la contractul pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Focşani-Brăila. Contractul pentru drumul lung de 73 kilometri are o valoare de 5,3 miliarde lei

News.ro acum 2 ore
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a primit, miercuri, 8 ianuarie 2025, cinci oferte de la asocieri şi constructori din România, Bulgaria şi Italia la contractul pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Focşani-Brăila. C

Vremea

București
acum

11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/14°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°