Tribunalul fixase iniţial termenul pe 17 mai, cu o săptămână mai devreme faţă de verdictul pe care FRF trebuie să-l dea în legătură cu licenţa giuleştenilor
Datoriile contabilizate de Rapid, până la 31 decembrie 2012, însumează aproximativ 900.000 de euro
George Copos nu a fost surprins de faptul că Rapid nu a primit licenţa la prima instanţă, iar patronul giuleştenilor speră ca după judecata comisiei de apel, echipa să aibă dreptul să joace şi în sezonul viitor în Liga I. „Era normal ca prima instanţă de licenţiere să ne respingă cererea pentru că în conformitate cu regulamentul este nevoie ca planul de reorganizare să fie confirmat de instanţă. De aceea, rugăm instanţa să judece cu celeritate cazul nostru”, a declarat Copos pentru Mediafax. Astfel, rapidiştii au făcut cerere la Tribunalul Bucureşti pentru a judeca mai devreme planul de reorganizare. Iniţial termenul a fost stabilit pe 17 mai, cu o săptămână mai târziu decât ultima zi în care Comisia de Apel poate da un verdict în cazul licenţei Rapidului.
Dacă George Copos nu-l va convinge pe judecătorul sindic să aprobe planul de reorganizare până pe 10 mai, Rapid mai are o singură şansă să primească licenţa. Şeful de la AnaPan va trebui să plătească datoriile pe care clubul le are faţă de jucători şi angajaţi, cele contabilizate până la 31 decembrie 2012, acesta însumând aproximativ 900.000 de euro. Pentru ca această variantă să rămână valabilă, Copos trebuie să facă plata astăzi şi astfel să fie luată în calcul de Comisia de Apel.
Tribunalul fixase iniţial termenul pe 17 mai, cu o săptămână mai devreme faţă de verdictul pe care FRF trebuie să-l dea în legătură cu licenţa giuleştenilor
Datoriile contabilizate de Rapid, până la 31 decembrie 2012, însumează aproximativ 900.000 de euro
George Copos nu a fost surprins de faptul că Rapid nu a pr