Pacienţii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean din Timişoara, care nu vor putea să îşi petreacă sărbătorile pascale în familie, vor avea un meniu special, duminică. Astfel, bolnavii fără restricţii alimentare vor primi în prima zi de Paşte la micul dejun, pe lângă meniul obişnuit şi un ou roşu şi drob, la prânz vor primi borş rusesc, paste cu sos şi carne de pasăre şi cozonac, iar la cină, salată orientală şi ceai. Luni, în a doua zi de Paşte, bolnavii vor avea în meniu şi sarmale în foi de varză. Bucătarii vor pregăti aproximativ 600 de porţii de mâncare. Clinicile din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara vor funcţiona în regim de gardă în perioada 1 – 6 mai, iar ambulatoriul de specialitate va fi închis. La Unitatea de Primire Urgenţe programul de lucru este normal, în ture de doisprezece ore.