Preşedintele rus Vladimir Putin a înmânat astăzi decoraţiile de “Eroi ai Muncii” – pentru prima oară de la încheierea epocii sovietice – la cinci cetăţeni ruşi, transmite France Presse, potrivit Agrepres. Ceremonia solemnă organizată pentru cei cinci laureaţi în cadrul celebrărilor desfăşurate cu ocazia Sărbătorii Muncii a avut loc la Palatul Konstantinov din Sankt Petersburg, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă. “Fiecare dintre voi reprezintă bogăţia ţării noastre”, a declarat Putin, adresându-se laureaţilor.
Acordarea acestei decoraţii, pe care preşedintele rus a readus-o în actualitate la sfârşitul lui martie, “este un nou pas spre renaşterea şi păstrarea tradiţiilor ţării”, a subliniat liderul de la Kremlin. “Nu putem crea o Rusie puternică fără a munci din greu”, a adăugat el. Printre cele cinci persoane decorate se află dirijorul şi directorul teatrului Mariinski din Sankt Petersburg Valeri Gherghiev, dar şi un miner din regiunea Kemerovo /Siberia Occidentală/, Vladimir Melnik, recompensat pentru productivitatea sa record. Creată în 1921, decoraţia de “Erou al Muncii”, destinată în principal celor mai buni muncitori, constructori ai economiei socialiste, a existat până la căderea URSS în 1991. Peste 20.000 de persoane au fost decorate în timpul epocii sovietice pentru succesul lor în industrie, agricultură, ştiinţă sau inovări tehnologice.
Preşedintele rus Vladimir Putin a înmânat astăzi decoraţiile de “Eroi ai Muncii” – pentru prima oară de la încheierea epocii sovietice – la cinci cetăţeni ruşi, transmite France Presse, potrivit Agrepres. Ceremonia solemnă organizată pentru cei cinci laureaţi în cadrul celebrărilor desfăşurate cu ocazia Sărbătorii Muncii a avut loc la Palatul Konstantinov din Sankt Petersburg, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă. “Fiecare dintre voi reprezintă bogăţia ţării noastre”, a declarat